Un grup de lucru de drept societar și fuziuni și achiziții din cadrul SAA a acordat asistență juridică companiei de logistică ESP Solutions cu privire la elementele de drept roman în cadrul achiziției grupului Autransa, o companie cu o tradiție de peste 40 de ani, specializată în transporturi de marfă cu temperatură controlată.
Tranzacția va permite ESP Solutions să consolideze prezența grupului în Nordul Africii (unde dețin deja câteva sedii active) și să–și întărească poziția de lider în sectorul transporturi și logistică cu temperatură controlată.
- ESP Solutions este un operator logistic global, care oferă servicii integrale de logistică, cu posibilitatea de urmărire a expedierilor.
- Fondat în anul 1975, grupul Autransa s-a dezvoltat pe diferite paliere de transport: începând de la transporturi de containere și până la transporturi internaționale de mărfuri cu temperatură controlată, transporturi de mărfuri de calitate superioară și bunuri ambalate, transporturi generale, precum și transporturi speciale.
Echipa SAA, coordonată de Silviu Stratulat
Echipa SAA, care a acordat asistența juridică cu privire la elementele de drept roman ale tranzacției, a fost coordonată de Silviu Stratulat (Managing Partner) și a inclus și pe Raluca Gabor (Counsel), Amanda Csaki (Senior Associate) și Cezara Mițea (Associate).
Andrei Albulescu (Partner) a coordonat echipa care s-a ocupat de aspectele de dreptul muncii și care a inclus și pe Anca Ulea (Managing Associate) și Camelia Panaite (Associate).
Citește și:
Stratulat Albulescu a asistat platforma online de recrutare Undelucram.ro în cadrul unei runde de finanțare de tip Late-Seed de 1 milion de euro
Casa de avocatură ”Stratulat Albulescu”, asistență tip ”zid chinezesc” într-o tranzacție transfrontalieră complexă în valoare de 3 milioane de euro
Stratulat Albulescu, asistență acordată startup-ului de gaming Machinations.io: ”Rundă de finanțare de tip Seria A, în valoare de 3,3 milioane de dolari”
Stratulat Albulescu a acordat asistență juridică grupului american Encora cu privire la achiziția companiei locale de inginerie software Softelligence
Stratulat Albulescu a acordat asistență juridică Băncii Europene de Investiții cu privire la finanțarea acordată grupului Maspex